MECIPT-1: Mașină Electronică de Calcul a Institutului Politehnica Timișoara
Premierele tehnice din istoria Timișoarei, precum și tehnologiile de ultimă generație și aplicațiile dezvoltate de cercetătorii UPT sunt găzduite acum la Muzeul Tehnic al Universității Politehnica Timișoara. Odată cu Centenarul Universității Politehnica Timișoara – Politehnica100 (în 2020), muzeul reunește trecutul și viitorul tehnologic timișorean printr-o serie de exponate cu valoare istorică, echipamente de realitate imersivă și cu aplicații interactive.
Muzeul UPT găzduiește o serie de exponate care au făcut istorie în Timișoara, începând cu MECIPT-1, pus în funcțiune în 1961. În cadrul Muzeului UPT și-au găsit loc și MECIPT-2, un calculator de generația a doua, cu tranzistoare și memorie cu ferite, pus în funcțiune în 1965.
Primul calculator proiectat și realizat într-o instituție de învățământ superior a fost dat în funcțiune la Institutul Politehnica Timișoara (actuala Universitatea Politehnica Timișoara) în 1961, de către un colectiv coordonat de Iosif Kaufmann și William Löwenfeld. Denumit MECIPT (Mașina Electronică de Calcul a ITP), calculatorul funcționa în tehnologia tuburilor electronice cu memorie operativă tip tambur magnetic.
MECIPT-1 avea dimensiuni impresionante, era construit cu peste 2000 de tuburi electronice, zeci de mii de componente electronice discrete, avea ca memorie internă și externă un tambur magnetic cu o capacitate echivalentă cu 3 KB. Viteza calculatorului era de 50 de operații pe secundă și programele se elaborau în cod mașină. Introducerea datelor și programelor se făcea pe bandă de hârtie perforată, iar extragerea la o mașină de scris electrică.
MECIPT-1 a fost intens folosit pentru calcule științifice și de proiectare. Printre beneficiarii săi au fost ISCH, ISPH, Electromotor, DSAPCT, ISPE, Centrele de Calcul ale Universității București, Academiei din Timișoara și Cluj. Pe MECIPT-1 a fost scris programul pentru Catedra de Construcții Metalice din UPT, necesar pentru proiectarea elementelor de structură pentru actuala cupolă Romexpo (1963), dar și primele încercări de traducere automată din limba engleză în română.
(MECIPT : începuturile ştiinţei şi ingineriei calculatoarelor la Politehnica din Timişoara / ed.: dr. ing. Horia Gligor, prof. dr. ing. Sabin Ionel, Timişoara, Editura Politehnica, 2011).
MECIPT-2: Mașină Electronică de Calcul a Institutului Politehnic Timișoara
- Calculatorul electronic digital MECIPT-2 a fost proiectat de un colectiv de ingineri si matematicieni din Institutul Politehnic Timisoara, sub conducerea dr. losif Kaufmann si a ing. Wiliam Löwenfeld, find pus in functiune in anul 1964.
- A fost comandat si finantat de către Institutul de Proiectare DSAPC din Timisoara (IPROTIM), cu scopul folosirii in proiectarea constructillor civile, industriale, edilitare, instalafi, termoficare, topo-geodezie, etc.
- Fată de MECIPT-1, bazat pe tuburi electronice, MECIPI-2 a fost complet tranzistorizat, motivul pentru care consumul de energie a fost cu mult micsorat (calculatoral fâră periferice consuma cca 2 kW de energie electrică).
- Viteza de calcul a fost initial de 50 op/s (operatiuni per secunda), memoria find cu tambur. Ca urmare a imbunâtătirilor ce i s-au adus si a instalârii unei memorii pe ferite, viteza sa a crescut la 3000 op/s.
- Memoria initialã a fost pe tambur magnetic, avănd capacitatea de 1536 de cuvinte, plus inca 16 cuvinte pe ferite a 38 de biti fiecare (37 utili-+ unul de paritate).
- Memoria pe ferite a fost folosită la indexare si pentru memorarea variabilelor utilizate frecvent, ducând la mărirea vitezei de executie datorită timpului de aces cu mult mai mic decât la tamburul magnetic.
- Memoria cuplată de tip ROM (READ ONLY MEMORY), adâugată spre sfârsitul anilor ’60, a permis accelerarea operatilor in virgulă mobila, continând rutinele specifice acesteia.
- Adăugarea memoriei pe ferite de 4096 de cuvinte, in organizare 3D, importată din RDG, a permis mărirea suplimentară a vitezei de calcul datorită timpului de acces mai mic.
- La inceput, datele erau introduse cu un cititor de bandă perforată cu 5 canale, viteză 50 caractere/sec (standard TELEX), proiectat si executat la IPROTIM; apoi s-a achizitionat un cititor de fabricație suedeză (FACIT, 1000 car/sec). Rezultatele se scoteau cu un perforator de bandă de hârtie. Cel initial a fost realizat la IPROTIM (12 car/sec), find inlocuit mai târziu cu cel importat (FACIT, 100 car/sec). Prepararea benzilor perforate de citire si imprimarea rezultatelor s-au fãcut cu două aparate TELEX.
- Cu ajutorul acestui calculator s-au proiectat in Timisoara blocurile de pe str. Piatra Craiului, bd. Dragalina, bd. Take lonescu si din Piata Victoriei, magazinul Bega, hotelul Continental, clădirea Universităti, reteaua de alimentare cu apă a orasului Arad si multe alte obiective de interes national, cum ar fi Ministerul Industriei Alimentare, pentru care s-a calculat amplasarea optimă a două fabrici de ulei de floarea-soarelui in fară.
- Pe măsura achizitionării altor calculatoare, MECIPT-2 a lesit treptat din activitate, find oprit definitiv in anul 1991, după 27 ani si jumătate de activitate.